Problema transportului către municipiul Buzău a locuitorilor din localitățile Mărăcineni, Căpățânești și Mătești este pe cale să se rezolve într-un timp relativ scurt. Aceasta pentru că joi, consilierii locali ai municipiului Buzău au aprobat un proiect de hotărâre care permite unităților administrativ teritoriale Comuna Mărăcineni și Comuna Săpoca să achiziționeze câte o acțiune a societății de transport urban de călători Trans Bus, aceasta din urmă transformându-se într-o societate de transport regional. În acest fel, obținerea unei licențe de transport devine mult mai ușoară, fără a mai necesita pașii obținerea uneia județene. Cel puțin așa susține primarul Constantin Boșcodeală, dar și cel al comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, care speră ca, săptămâna viitoare, autobuzele liniei 2 să-și reia circulația pe traseul Pod Mărăcineni-Mătești.

Ca proaspete acționare ale Trans Bus, cele două unități administrativ-teritoriale și-au luat angajamentul să suporte o parte dintre cheltuielile necesare accesului  autobuzelor pe traseul amintit, precum și gratuitatea pentru pensionari și elevi.

Pe 9 februarie, aproximativ 150 de locuitori ai comunei Mărăcineni au blocat, în mai multe rânduri, DJ 203K, în semn de protest față de decizia autorităților competente în controlul transportului de persoane care nu au mai permis autobuzelor Trans Bus și microbuzelor care operează pe traseul urban 2 să mai pătrundă pe drumul județean, pentru care nu dețineau licență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here