Vești proaste pentru buzoienii racordați la sistemul centralizat de încălzire, acum, în prag de iarnă. Primrăia Buzău este decisă să nu mai acorde bani pentru a menține și în această iarnă prețul gigacaloriei la 230 de lei. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Constantin Toma, care urmează să promoveze un proiect de hotărâre de Consiliu Local, prin care să se anuleze subvenția în municipiul Buzău.

,,Avem o situație de urgență, în sensul în care această companie RAM are niște pierderi incredibile și, în regim de urgență, practic este o imposibilitate tehnică deoarece pierderile de căldură sunt extrem mari. În același timp, cei care locuiesc în blocuri cu un apartament, cu două sau cu trei, trebuie să plătească suplimentar toată pierderea de căldură din interiorul rețelei și nu este o treabă în regulă. Dacă Guvernul nu va da subvenție anul ăsta, deci vom da peste o săptămână, dacă nu avem treaba foarte clară, voi promova un proiect de hotărâre de Consiliu Local, prin care să anulăm subvenția în municipiul Buzău, deci Buzăul trebuie să se dezvolte, nu mai putem subvenționa totul ”, a spus primarul municipiului Buzău.

În aceste condiții, prețul gigacaloriei va crește de 230 de lei, cât este la acest moment, la 430 de lei. Pe de altă parte, consilierii locali au aprobat proiectul referitor la acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru familiile defavorizate. Adică, buzoienii care stau la bloc şi au venitul net de până la salariul minim pe economie, pot primi până la 7.000 de lei pentru achiziţionarea unui alt sistem de încălzire, care să-l înlocuiască pe cel centralizat. Situația nu este tocmai roz pentru cei care aleg să nu se debranșeze.

 

1 COMENTARIU

  1. Mda,mare dreptate,s[ se ridice subventia,acolo unde pe usa apartamentelor figureaza sedii de firme.Poate fi usor de depistat,sa fie informati in prealabil si sa nu mai existe discutii.Realizati ca daca pentru cei racordati la sistemul central nu isi permit centrale,si bineinteles nici plata facturilor astronomice.Deci se va ajunge la neplata facturilor,]n principiu la o degringolada .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here