Constantin Boscodeala
Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, este chemat, din nou, în fața judecătorilor de la Tribunalul Dâmbovița, în prag de sărbători de iarnă. Magistrații au decis la termenul de săptămâna aceasta, ca edilul buzoian să vină din nou în instanță, în dosarul ”Orizont”, în data de 15 decembrie.
Constantin Boșcodeală a fost trimis în judecată în anul 2014 de către procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu în dosarul ce vizează trecerea ilegală a unei suprafețe de teren de 33 de hectare din domeniul public al statului în cel privat.
În același dosar au mai fost trimiși în faţa instanţei, Viorica Stana, care la data faptelor era director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, și Nicolae Trandafir, fost director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Constantin Boşcodeală, Viorica Stana şi Nicolae Trandafir, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia fondului funciar, au făcut posibilă trecerea unei suprafeţe de 33 de hectare de teren arabil din domeniul public al statului în domeniul privat al municipiului Buzău.

„Terenul respectiv se afla în administrarea Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, fiind destinat exclusiv activităţii de cercetare şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operaţiuni”, au precizat procurorii.

Anchetatorii au stabilit că primarul Constantin Boşcodeală, invocând o prevedere din Legea Fondului funciar 18/1991, în calitate de preşedinte al Comisiei municipale de aplicare a legii fondului funciar, a solicitat Comisiei judeţeane pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din Prefectura Buzău restituirea a 33 de hectare de teren care au aparţinut fostului izlaz comunal. În documentele transmise Prefecturii se menţiona că suprafaţa respectivă este în administrarea societăţii comerciale Seribuz SA Buzău.

În baza documentelor transmise, respectiv a referatului şi a tabelului privind situaţia tarlalelor şi parcelelor aferente suprafeţei de 33 de hectare aparţinând fostului izlaz comunal, prefectul a emis Ordinul nr. 146/24.07.2001.

Deşi Ordinul Prefectului se referea la suprafaţa de 33 de hectare aparţinând fostului izlaz, administrată de SC Seribuz SA, Primăria Buzău, prin primarul Boşcodeală, a preluat, în 19 noiembrie 2001, cu avizul Vioricăi Stana, atunci director al Oficiului de Cadastru Buzău, şi al Elenei Ştefan, reprezentant ADS (decedată) o suprafaţă de aceeaşi mărime, însă nu de la firma Seribuz, ci de la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Legumicolă Buzău, reprezentată Nicolae Trandafir, pe un cu totul alt amplasament.

„Suprafaţa preluată aparţinea domeniului public al statului, fiind vorba de un teren destinat producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare, cu potenţial economic mai mare, datorită poziţionării”, potrivit sursei citate.

Procurorii susţin că, prin punerea în aplicare a ordinului prefectului, s-a urmărit un alt scop decât reconstituirea efectivă a izlazului comunal al municipiului Buzău, respectiv aceea de a obţine o suprafaţă de teren mult mai valoroasă din punct de vedere al amplasamentului, situată în imediata apropiere a cartierelor oraşului, pe care să poată fi construite obiective economice de către investitori, aşa cum s-a şi întâmplat în realitate, şi nu într-o zonă de la intrarea în municipiu, lângă o cale ferată, unde se aflau, de fapt, terenurile SC Seribuz SA, ce ar fi trebuit predate şi care prezentau un potenţial economic scăzut.

„Contribuţia inculpatei Stana Viorica, la acel moment director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, a constat în conceperea şi semnarea unui proces – verbal, înregistrat la Oficiul de Cadastru la 19.11.2001, prin care, contrar dispoziţiilor ordinului menţionat al Prefectului şi propriului său referat din 17.07.2001, terenul de 33 ha. a fost predat către municipiu nu din suprafaţa administrată de SC Seribuz SA Buzău, ci din cea folosită de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
Procesul verbal a fost semnat de primarul Boşcodeală Constantin Octavian şi de Nicolae Trandafir, la acel moment director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

În rechizitoriu se mai arată că faptele inculpaţilor au avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 12.720.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 33 de hectare preluat nelegal, aflat în domeniul public al statului şi exceptat de lege de la reîntregirea izlazului comunal, precum şi prejudicierea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, prin lipsa de folosinţă a suprafeţei respective, estimată de reprezentanţii săi legali la valoarea de 11.528.760 lei.

Statul român, prin Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, s-a constituit parte civilă în această cauză. De asemenea, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.528.760 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here