Un oraş şi 16 comune buzoiene sunt în risc de alunecări de teren! Este o concluzie a cercetătorilor de la Institutul de Geografie al Academiei Române care după un an de cercetări în judeţ au prezentat astăzi situaţia aşa cum reiese din studiile făcute. Harta zonelor judeţului expuse alunecărilor de teren este de departe a linişti autorităţile. Mai mult decât atât un risc de alunecări de teren a fost identificat şi în zone care în trecut nu prezentau această vulnerabilitate. Cercetătorul Mihai Micu de la institutul de geografie precizează că aceste hărţi întocmite având ca unitate de bază o suprafaţă de 25/25 metri ar trebui să stea la baza planurilor urbanistice locale şi generale ale judeţului. Scopul final al hărţilor de susceptibilitate la alunecări de teren este realizarea sistemelor de avertizare şi suport gestional al situaţiilor create prin astfel de hazarde naturale. Prezent la simpozionul de astăzi, subprefectul judeţului Alecu Vasile a confirmat că informaţiile pe care le-a aflat de la specialişti sunt destul de alarmiste dar cât se poate de riguroase dată fiind tehnologia de ultimă oră folosită pentru studiu. În această situaţie spune subprefectul, factorii de decizie de la nivel central sunt cei care trebuie să meargă mai departe şi să elaboreze strategii de protejare a populaţiei şi localităţilor precum şi a infrastructurii.