Prefectul județului, Paul Beganu, le dă o veste bună salariaților din Spitalul Județean. Problema salariilor acestora este pe punctul de a fi rezolvată. Asta pentru că în zilele următoare Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor urmează să semneze un ordin comun care face posibilă plata angajaților celei mai mari unități spitalicești din județ.

„În ceea ce privește situația personalului medical de la Spitalul Județean Buzău, avem certitudinea că se va emite acel ordin comun între Ministerul Administrației și Internelor și cel al Finanțelor. Banii există dar este o problemă de act normativ. Asta s-a întâmplat odată cu trecerea spitalului în administrarea Consiliului Județean. Așa s-a întâmplat și luna trecută, atunci când a fost emis un asemenea ordin de ridicare a plafonului”, a declarat Paul Beganu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here