Un tânăr de 22 de ani din Murgești a ajuns în arestul poliției fiind suspectat de mai multe tâlhării comise în municipiul Buzău. Acesta își alegea cu grijă victimele, numai femei, cărora le smulgea bijuteriile după care se făcea nevăzut.

Ultima lovitură a dat-o chiar ieri dimineaţă, pe strada Spiru Haret, când i-a smuls unei femei lanţul de aur de la gât şi s-a făcut nevăzut. Victima a sesizat imediat Poliţia, care l-a depistat pe tânăr în zona gării. La scurt timp, o echipă a Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Buzău a depistat, în zona gării, un tânăr care corespundea semnalmentelor furnizate de victimă.

Poliţiştii l-au legitimat şi, cu ocazia controlului corporal efectuat asupra acestuia, a fost găsit lanţul ce fusese smuls de la gâtul femeii care făcuse sesizarea.

Tânărul a fost condus la sediul Poliţiei Municipale, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că este principalul suspect şi în cazul altor patru infracţiuni de tâlhărie comise cu acelaşi mod de operare, în perioada 13 – 18 septembrie a.c. pe raza municipiului Buzău. Faptele figurau în evidenţă cu autor necunoscut.

Împotriva tânărului de 22 de ani a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie şi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here