Prefectul de Buzău, Leonard Dimian, vine cu un nou mesaj adresat locuitorilor județului. Declarația de azi conține și un avertisment pentru cei care nu vor respecta măsurile impuse de autorițăți, precum și un îndemn către persoanele vârstnice și cu diverse afecțiuni să nu iasă din casă decât în cazuri extreme.

„Lista care cuprinde persoanele ce se află în izolare și în carantină a fost distribuită către toate primăriile, astfel autoritățile locale au cunoștință de locuitorii care trebuie să respecte un astfel de regim. Primarii au fost împuterniciți prin ultimele măsuri de primă urgență să constate contravenții și să aplice amenzi drastice.” , a avertizat șeful de la Casa Albă.

În plus, prefectul a solicitat DSP Buzău suplimentarea imediată a personalului, pentru a face față situației actuale: „Am cerut conducerii Direcției de Sănătate Publică să facă uz cât mai rapid de instrumentele legale adoptate de Guvern pentru atragerea de personal suplimentar care să fie folosit în acțiunile complexe în care este implicată Direcția în contextul acestei crize.”

„Renunțați la gândul de a veni acasă de Sărbători!”, a mai spus Leonard Dimian, către buzoienii din diaspora, în mesajul său de astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here