
Andreea Gresoiu, adolescenta în vârstă de 15 ani, din Șarânga, intoxicată cu monoxid de carbon provenit de la un boiler defect, în seara zilei de 26 ianuarie, a murit. Fata se afla în comă profundă la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Trei săptămâni a durat chinul Andreei, internată în comă la spitalul din Buzău, după ce a fost găsită de rude căzută baie. Adolescenta intrase să facă un duș, dar s-ar fi intoxicat cu gazele provenite de la un instant defect.
La scurt timp, trei ambulanțe au plecat de la Buzău spre locul indicat în apelul la 112. Medicul de pe salvare ar fi constatat că fata era într-o stare de semiconștiență, însă, până la Buzău, inima i s-a oprit de mai multe ori. Medicii au reușit să o resusciteze de fiecare dată, însă pacienta a intrat într-o comă profundă. Din acel moment, Andreea nu a mai putut respira fără ajutorul aparatelor.
Ieri, la trei săptămâni de la internarea sa, Andreea s-a stins pe secția de terapie intensivă a spitalului din Buzău.