Tribunalul Buzau s-a pronuntat astazi in dosarul in care fostul director al RAM, Victor Busuioc, directorul economic Florica Onel, sefa Biroului de Resurse Umane din cadrul Luminita Cucu si Dumitru Sandu, administrator in cadrul Compartimentului Administrativ al regiei, au fost acuzati de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata si luare de mita. In acelasi dosar a mai fost condamnat si omul de afaceri Marius Negoita, administratorul societatii Osiris Design pentru participatia improprie la infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata si complicitatea la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma calificata si continuata.

Tribunalul Buzau a respins cererile de schimbare a incadrarii juridice formulate in cauza de catre inculpati. Cei doi directori ai Regiei Autonome Municipale, Victor Busuioc si Florica Onel, i-ar fi cerut lui Marius Negoita, administratorul societatii SC. Osiris Design SRL, din judetul Buzau, prin intermediul angajatei acestuia, Maria Nutica, sa realizeze niste lucrari de amenajare la locuintele lor si ale membrilor familiilor acetora, in valoare de 26.787 de euro. In schimbul acestor lucrari, omul de afaceri buzoian urma sa castige, ilegal, un contract de lucrari si achizitionari a unor piese de mobilier si a unor servicii in valoare totala de 4.065.336,83 lei.

Totodata, in luna martie 2003, potrivit procurorilor, Victor Busuioc si Florica Onel au aprobat incheierea, cu nerespectarea prevederilor legale, de catre RAM Buzau a unui contract de executie lucrari de amenajare cu aceeasi societate din Buzau, SC. Osiris Design SRL. In perioada 2003-2005, pe parcursul derularii acestui contract, cei doi au acceptat plata unor lucrari neexecutate si a unor bunuri supraevaluate catre societatea mentionata, fiind ajutati de alti doi functionari din cadrul RAM Buzau: Dumitru Sandu si Luminita Cucu. In acelasi scop, omul de afaceri Marius Negoita le-a dat celor doi functionari publici 113 facturi fiscale, din care 55 intocmite in fals din dispozitia sa, de unii angajati ai firmei. In aceasta modalitate, RAM Buzau a fost prejudiciata cu suma de 1.803.073,14 lei, sustine DNA. In acest dosar, Regia Autonoma Municipala Buzau s-a constituit parte civila cu suma de 1.850.361,38 lei. In vederea recuperarii acestui prejudiciu, procurorii au dispus sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile si imobile apartinand lui Victor Busuioc, Florica Onel, Dumitru Sandu si Luminita Cucu. Astfel, Viorel Busuioc a fost condamnat la 10 ani de inchisoare si 4 ani de interzicere a unor drepturi, Florica Onel la 9 ani de inchisoare si 3 ani de interzicere a unor drepturi, Dumitru Sandu la 7 ani inchisoare si 2 ani interzicerea unor drepturi, Luminita Cucu la 2 ani de inchisoare cu suspendare si 1 an interzicerea unor drepturi. Omul de afaceri Marius Negoita a primit o pedeapsa de 8 ani de inchisoare pentru pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificata. In acest dosar, Regia Autonoma Municipala Buzau s-a constituit parte civila cu suma de 1.850.361,38 lei. In vederea recuperarii acestui prejudiciu, mentine sechestrul asigurator instituit asupra unor bunuri mobile si imobile apartinand lui Victor Busuioc, Florica Onel, Dumitru Sandu si Luminita Cucu.

Sentinta nu este definitiva, inculpatii avand drept de apel in termen de 10 zile de la pronuntare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.