Direcţia de impozite şi taxe a municipiului Buzău a colectat mai bine dările anul trecut. O arată statistica instituţiei potrivit căreia peste 85 la sută din taxele şi impozitele locale aferente anului 2012 au fost colectate în creştere cu aproape cinci procente faţă de anul anterior. Totodată peste 600 de rău-platnici, în majoritate persoane juridice, au fost executaţi silit.
” Chiar dacă am traversat un an de criză, consemnăm o creştere a gradului de colectare a taxelor şi impozitelor locale cu aproape cinci la sută, în special la persoanele juridice unde procentul de colectare a ajuns la 87 la sută” , a declarat directorul adjunct al Direcţiei economice Buzău, Auraş Avramescu.
Potrivit sursei citate, ” la creşterea gradului de colectare au contribuit şi cele peste 600 de executări silite, în special la persoanele juridice rău-platnice„.
Bugetul pe 2012 al municipiului Buzău s-a ridicat la 213,391 de milioane de lei din care circa 12 la sută reprezintă taxe şi impozite locale