Descoperire şocantă pentru locuitorii din Ruşeţu. La marginea unei liziere situată la limita dintre comunele Padina şi Ruşeţu, zăceau aruncate la întâmplare tone de carne. Oamenii au informat primăria care la rândul ei a sunat la Garda de Mediu. La faţa locului comisarii Gărzii Buzău dar şi inspectorii DSV au găsit aproape 3 tone de carne. Potrivit directorului executiv al DSV Buzău , Ciprian Botezatu, carnea provenea de la unitate de procesare a cărnii. Pentru că resturile au fost găsite pe raza administrativă a comunei Ruşeţu, primarul a chemat societatea cu care primăria are contract pentru neutralizarea unor astfel de resturi. Prin urmare firma ialomiţeană EuroNeutralizare Grindaşi a ridicat întreaga cantitate de carne abandonatăpentru neutralizare. Directorul DSV Buzău care anchetează incidentul spune că după etichetele sanitar-veterinare aplicate pe carne ar putea fi vorba de o unitate mare de procesare. Carnea găsită era în diverse stadii de decongelare însă în termenul de valabiltate. Botezatu a mai precizat şi că resturile proveneau de la porci abatorizaţi, erau de asemenea prezente, organe dar şi cârnaţi. Acum ancheta pentru identificarea sursei de proveninenţă a cărnii aruncate la Ruşeţu este în plină desfăşurare, fiind implicată şi poliţia. Sancţiunile care pot fi date în astfel de situaţii sunt potrivit legislaţiei în vigoare amenzi contravenţionale substanţiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.