Un concurs festiv a fost organizat, astăzi, de Ziua Aviației, la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri ai Forțelor Aeriene de la Boboc. FB IMG 1626776939661„Ziua de 20 iulie reprezintă, în conştiinţa celor care slujesc cu devotament aripile patriei, un reper de suflet, pentru faptul că în această zi sărbătorim, o dată cu praznicul Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul şi ocrotitorul temerarilor zborului, Ziua Aviaţiei Române și a Forțelor Aeriene.FB IMG 1626776929570Elevii de anul I ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” au sărbătorit încă de la prima oră a dimineții, participând la crosul din cadrul activității sportive „Cupa 20 iulie”, activitate dedicată Zilei Aviației Române și organizată la nivelul unității de către specialiștii în educație fizică și sport, maistrul militar clasa I Moise Valeriu și plutonierul Barbu Cornel.FB IMG 1626776921011După întrecerea de 5 kilometri, dintre cei 90 de participanți, s-au clasat pe primele locuri, la categoria masculin și categoria feminin, următorii elevi:

Locul 1: Dumitru Florin
Locul 2: Muscă Cătălin
Locul 3: Vlad Ștefan
Locul 1: Furdui Cristina
Locul 2: Macrinoiu Mirela Mariana
Locul 3: Crăciun Costina ElenaFB IMG 1626776900857La finalul activității, cei șase elevi au fost medaliați și felicitați pentru participare și pentru rezultatele obținute de către locțiitorul comandantului, domnul comandor Corneliu Mititelu.

Felicitări, tuturor! La mulți ani, Aviației Române!” , au transmis oficialii unității de învățământ militar. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here