Deputaţii au programată în această dimineaţă dezbaterea moţiunii simple pe Educaţie a PDL, prin care se cere inclusiv demisia premierului, dar şi renunţarea la bacalaureatul profesional şi la revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă. Moţiunea a fost depusă săptămâna trecută la Cameră, dezbaterea va avea loc cu începere de la ora 10.00, iar votul final este programat la ora 12.30.
PDL solicită, în moţiunea „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar”, renunţarea la bacalaureatul profesional şi la revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă, dar şi demisia premierului. PDL cere: „renunţarea la introducerea bacalaureatului profesional pentru 2013 şi continuarea învăţământului profesional, aşa cum a fost el introdus în 2012, precum şi aplicarea Legii educaţiei naţionale în privinţa bacalaureatului tehnologic”. De asemenea, democrat-liberalii cer ca ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să-i retragă lui Victor Ponta titlul de doctor, precum şi emiterea unei interdicţii pentru acesta de a mai activa cel puţin cinci ani de zile în învăţământul universitar. La ultimul punct între solicitările PDL figurează solicitarea ca ministrul Educaţiei şi premierul, „vinovaţi de situaţia educaţiei”, să demisioneze. Tot astăzi este programată depunea de către PDL a unei moţiuni simple pe agricultură, potrivit unui anunţ făcut săptămâna trecută de prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, care menţiona că democrat-liberalii vor cere demisia ministrului Agriculturii.