Consilierii judeţeni s-au întrunit astăzi în ultima şedinţă ordinară a mandatului 2008-2012. După ce toate punctele aflate pe ordinea de zi au fost discutate şi supuse aprobării, preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, a făcut un scurt sumar al întregului mandat, catalogat drept unul “pozitiv”.

“A fost un mandat dificil, un mandate în care s-au făcut multe lucruri bune, dar au avut loc şi mari întârzieri, din cauză că unii dintre noi nu au înţeles anumite probleme. Un peste alta, a fost un mandat pozitiv, iar adevărata recunoaştere a ceea ce a făcut Consiliul Judeţean în aceşti patru ani, o va da electoratul pe data de 10 iunie!”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu la finalul ședinței de astăzi.

2008-2012 reprezintă perioada cu cele mai multe realizări ale Consiliului Județean Buzău. Buzău s-a ales după acest mandat cu o Maternitate nouă, singurul spital construit în România după Revoluţie, dar și cu un “Drum al Vinului”, cea mai lungă reţea de drum modernizată în judeţul Buzău în ultimii 20 de ani.  

În plus, Centrul pentru copii cu autism este un obiectiv important realizat în acest mandat, la care se adaugă reabilitarea unui număr mare de școli, dar și demararea unor investiții care vor fi finalizate în anii următori: Centrul de Dializă, reabilitarea Muzeului Județean sau modernizarea unor secții ale Spitalului Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.