Începând de mâine, timp de 40 de zile, credincioşii ortodocşi trebuie să se abţină e la consumul de carne, ouă şi brânză. Astăzi este lăsatul secului, zi care, în tradiţia românească, este prilej de ospăţ cu rudele şi prietenii.

Potrivit tradiţiei româneşti, ajunul începerii postului Crăciunului este prilej de ospăţ şi petrecere, mai ales în mediul rural, acolo unde familia se reuneşte de Lăsata Secului pentru a mânca din bucate speciale: fripturi la cuptor, răcituri şi plăcinte. Copiii îşi vizitează părinţii, finii merg în vizită la naşi, iar în multe zone ale ţării se obişnuieşte ca săracii să primească pomeni.

Postul Crăciunul durează până pe 24 decembrie, inclusiv. Potrivit credinţei ortodoxe, postul nu este doar o abţinere de la anumite alimente, ci şi un prilej de rugăciune şi bună cuviinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.