disparutaPolitistii din Rm. Sărat au fost anuntati că minora GRECU GINA în vârstă de 15 ani din comuna Podgoria a plecat de la domiciliu în ziua de 27 octombrie a.c. şi nu a mai revenit, sesizarea fiind făcută de către un unchi al fetei.

Cercetările au fost preluate imediat de echipa operativă formată din poliţişti de la Secţia 7 poliţie rurală Grebănu şi un tehnician criminalist din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Sărat, din primele verificări rezultând că adolescenta a plecat de la domiciliu în după-amiaza zilei de 27 octombrie, în jurul orei 16.00, cu acordul părinţilor, pentru a merge în comuna Iveşti, judeţul Galaţi, cu mama prietenului ei.

Mama minorei a precizat poliţiştilor că nu a ştiut de demersul întreprins de fratele ei, care a anunţat poliţia, însă a susţinut că doreşte şi ea ca fiica ei să se întoarcă acasă, solicitând în acest sens sprijinul poliţiştilor.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a solicitat darea minorei GRECU GINA în urmărire la nivel naţional, iar poliţiştii continuă activităţile ce se impun pentru găsirea acesteia.

Persoanele care deţin informaţii ce pot contribui la găsirea minorei GRECU GINA sunt rugate să anunţe de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie.

Semnalmente: 1,60 m înălţime, constituţie normală, păr negru lung, purtat de obicei liber, ochi căprui, ten măsliniu, iar ca semn particular -lipsa unui incisiv superior.

La momentul plecării de la domiciliu, minora era îmbrăcată cu o bluză din lână de culoare crem, cu nasturi pe piept, pantaloni tip bluejeans de culoare albastră şi era încălţată cu ghete de culoare neagră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.