Din cauza pandemiei, de aproape un an, reprezentanții Avocatului Poporului nu au mai putut susține audiențe, la Buzău, iar această restricție se menține în continuare. Cu toate acestea, este bine de știut că, buzoienii care vor să semnaleze anumite abuzuri ale autorităților, au câteva alternative, așa cum au transmis responsabilii Biroului Teritorial Ploiești al Avocatului Poporului: 

“În contextul actual, în scopul prevenirii răspândirii comunitare a infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, facem precizarea că la nivelul Biroului Teritorial Ploiești al Instituției Avocatul Poporului rămâne suspendată activitatea de acordare a audiențelor, iar până la reluarea acesteia, cetățenii au posibilitatea de a solicita în continuare sprijinul instituției Avocatul Poporului, prin BIROUL TERITORIAL PLOIEȘTI (care are în competență județele Prahova, Buzău și Dâmbovița):

  • telefonic, la numărul 0244 593 227,
  • prin poștă, pe adresa Municipiul Ploiești, Bulevardul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155, etaj 1, județul Prahova sau
  • prin e-mail, pe adresa avpprahova@avp.ro.

Serviciile acordate de instituția Avocatul Poporului sunt gratuite. Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din cadrul autorităţilor centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.

Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să ne transmită o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.

Reamintim faptul că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice, iar domeniile de activitate în care poate acționa sunt:.

– domeniul drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale

domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap

domeniul apărarea, protecția și apărarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului 

domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare

domeniul proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe

Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.

Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului – 0244-593227.” , se precizează în comunicatul de presă transmis de expertul Maria Mirabela Mălăescu, consilier în cadrul Biroului Teritorial Ploiești al Instituţiei AVOCATUL POPORULUI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.