Trans-Bus a făcut public orarul de lucru al autobuzelor de transport călători în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie. Atât în ziua de Sfântul Andrei, cât şi de Ziua Naţională autobuzele vor circula, însă în programul de week-end. Şi poliţiştii vor lucra în cele două zile, iar hipermarketurile vor fi deschise.

Buzoienii care vor avea de făcut cumpărături sau pur şi simplu vor să iasă la plimbare pe 30 noiembrie şi pe 1 decembrie trebuie să ştie că vor putea circula cu autobuzele. Trans Bus a anunţat că şoferii de pe mijloacele de transport în comun vor fi la serviciu, însă se va circula în regim de weekend, adică la o frecvenţă mai redusă. Şi zonele care duc şi aduc buzoienii la serviciu vor circula în aceste zile.

Societatea de transport a anunţat că ghişeele de vânzare a biletelor vor fi deschise în aceste zile, însă tot în regim de weekend.

Şi poliţiştii, şi jandarmii vor lucra. Efective mărite vor fi pe străzi în aceste zile pentru a se asigura că nu se întâmplă nimic rău.

De asemenea, marile magazine vor fi deschise, astfel încât buzoienii vor putea merge liniştiţi la cumpărături.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.