După ce Regia Autonomă Municipală Buzău nu a mai primit agent termic de la societatea Ecogen Term, nu a mai fost posibilă furnizarea caldurii în apartamentele buzoienilor. De teama că iarna viitoare vor trece prin aceeaşi problemă, ba mai mult, vor rămâne şi fără apă caldă, sute de buzoieni au depus cerere de debranşare. De la începutul lunii aprilie, aproximativ 470 de clienţi au renunţat la serviciile RAM, iar trendul pare a fi unul ascendent.

”Estimez că dacă se menţine acest trend al debranşărilor numărul acestora va ajunge la patru, cinci mii în acest an. Dacă la 1 ianuarie numărul era de 12.500, am rămâne cu 4.000 de abonaţi, la care se adaugă şi o parte din instituţiile publice care nu vor reuşi să bage sisteme proprii de încălzire”, spune Aurel Gubandru, director RAM Buzău.

Primăria oferă sprijin financiar celor care renunţă la serviciile RAM şi care au venituri ce nu le perimit să-şi monteze o centrală termică. Până acum, sute de buzoieni au trecut pragul Direcţiei de Asistenţă Socială, însă doar câteva dosare au fost acceptate.

”Până în acest moment, un număr de patru dosare au fost depuse pentru acordarea de ajutoare pentru pentru achiziţionarea şi instalarea unui sistem de încălzire”, susţine Gabriela Antonescu, director Direcţia de Asistenţă Socială Buzău.Deocamdată nu se ştie ce se va întâmpla iarna viitoare cu buzoienii care vor rămâne branşaţi la sistemul centralizat de încălzire.

Firma care livrează agent termic către RAM Buzău se pregăteşte de insolvenţă. În prezent, Primăria caută soluţii pentru a putea asigura căldura şi apa caldă buzoienilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.