Inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Buzău a fost înaintat în gradul de colonel . Alţi 10 ofiţeri au primit gradele superioare celor deţinute , în total 40 de jandarmi au fost înaintaţi în grad la termen. La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, în prezenţa domnului colonel Moise Aurel, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi a oficialităţilor locale, a avut loc festivitatea înaintării în gradul următor. Astfel, prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor,  începând cu data de 01 august , 11 ofiţeri din cadrul inspectoratului au fost înaintaţi, la termen, în gradul următor, după cum urmează:la gradul de colonel – lt. col. Micheten Florinel, inspector şef; la gradul de locotenent colonel – 5 ofiţeri;la gradul de maior – 4 ofiţeri;la gradul de locotenent – 1 ofiţer. Totodată prin ordinul inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, începând cu data de 01 august a.c., 29 de subofiţeri care au împlinit stagiul minim în grad, au fost avansaţi în gradul următor, în gradul de plutonier adjutant – 3 subofiţeri şi în gradul de plutonier major – 26 subofiţeri.