Astăzi, Consiliul Județean a găzduit o întâlnire a responsabililor din cadrul Consiliului Regional de Dezvoltare Sud-Est, al cărui președinte este șeful instituției buzoiene, Petre Emanoil Neagu. „Mă bucur că astăzi am fost gazda întâlnirii Consiliului Regional al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, unde, alături de ceilalți președinți de consilii județene, primari de muncipii și comitetul director al ADR, am purtat discuții foarte importante privind axele de finanțare din fonduri europene pt perioada 2021-2027, identificarea unor propuneri pentru îmbunătățirea ghidurilor de finanțare, evitarea întârzierilor și piedicilor administrative întâlnite în sesiunea anterioară.Sunt încrezător că avem o echipă de lucru eficientă și orientată spre rezultate, spre obținerea unor finanțări europene semnificative și definitorii pentru o bună dezvoltare a regiunii sud-est.” , a declarat șeful Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, după evenimentul de azi.