Aproximativ 2.400 de candidați picați la prima sesiune din vară, încep astăzi probele scrise. Conform calendarului, astăzi se desfășoară proba scrisă la limba și literatura română, urmând ca în data de 31 august candidaţii să susţină proba obligatorie a profilului. Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării, se va desfăşura în data de 2 septembrie. Primele rezultate vor fi afişate duminică, 4 septembrie. Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii în intervalul orar 16.00 – 20.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 7 septembrie. Cei care nu vor reuşi să promoveze nici în cadrul acestei sesiuni, mai au o şansă abia în sesiunea din vara anului viitor. Centrele de examen în care se desfășoară examenul de Bacalaureat sunt Colegiul Tehnic Buzău, Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” Rîmnicu Sărat şi Grupul Şcolar Tehnologic „Dimitrie Filipescu”, Colegiul Agricol „Dr. C. Angelescu” Buzău, Grup Şcolar „Costin Neniţescu” Buzău şi Grup Şcolar de Meserii şi Servicii Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.