O campanie gratuită pentru depistarea persoanelor cu risc de osteoporoză, prin intermediul determinărilor de osteodensitometrie, a fost lansată cu ocazia Zilei Mondiale a Osteoporozei, în cadrul platformei ‘Împreună pentru viaţă, sănătate prin cunoaştere’ şi în parteneriat cu reţeaua de farmacii Sensiblu. La nivel naţional, campania se va desfăşura în perioada 24 septembrie – 22 octombrie în farmaciile Sensiblu din Bucureşti şi din alte 21 de oraşe din ţară – Alexandria, Arad, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Mediaş, Mureş, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Sibiu, Slobozia, Târgovişte şi Timişoara. Determinările de osteodensitometrie din farmaciile Sensiblu se realizează în baza trimiterii de la medicul de familie şi a programării prealabile. Osteoporoza, o boală a oaselor, fără simptome, care apare mai ales la femeile care au ajuns la menopauză, este definită în principal printr-o densitate minerală redusă la nivel osos, care duce, în timp, la o porozitate crescută a oaselor şi, implicit, la risc crescut de fractură. Cea mai frecventă complicaţie asociată acestei boli este fractura de şold, care apare mai ales la femeile postmenopauză, cu un impact puternic asupra calităţii vieţii acestora. Numărul estimat de fracturi de şold în 2009, în România, era de 18.400. Majoritatea pacienţilor cu osteoporoză nu beneficiază de o abordare terapeutică adecvată. Ziua Mondială a Osteoporozei este marcată anual pe 20 octombrie.