La Buzău, autoritățile au finalizat bilanțul pagubelor. Potrivit datelor venite de la Instituția Prefectului, 7 locuințe din Valea Salciei și Cozieni au fost afectate de ape, 5 drumuri județene au fost afectate pe o lungime totală de 35 de km. De asemenea, 47 de drumuri comunale în lungime de 77 de km au fost măturate de ape, precum și 80 de drumuri sătești pe o lungime de 94 de km. Apele au luat la Buzău 8 podețe, 3 punți pietonale și 3 poduri în timp ce două sisteme  centralizate de alimentare cu apă, la Chiliile și Bozioru, au fost colmatate. Acest bilanț va fi înaintat de către la București, iar în baza lui Buzăul va primi bani pentru înlăturarea efectelor inundațiilor.

În afară de banii primiți de la stat de către comunitățile afectate de inundații, vor primi sprijin și familiile care au încheiate polițe de asigurare pentru bunurile pe care le dețin.

Asigurarea obligatorie a locuinţei acoperă pagubele produse locuinţelor în urma pătrunderii şi infiltrării apei sau  în cazul acoperirii pe scurtă durată a terenului cu un strat de apă, ca urmare a acumulării apelor provenite din precipitaţii abundente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.