Cârnații de Pleșcoi sunt un produs din carne de oaie și de vită, în membrană naturală, crud uscat, maturat și  conține numai condimente naturale, precum cimbru, usturoi, ardei iute. Alături de acest produs realizat pe baza unor vechi rețete păstrate cu sfințenie, la evenimentele de promovare desfășurate recent la Bruxelles au fost prezentate participanților și alte produse tradiționale înregistrate deocamdată doar pe schema națională, precum zacusca de vinete, zacusca de fasole, dulceața de trandafiri, de cireșe negre, de gutui, Cozonacul Domnesc din regiunea Mol­dovei. Totodată, cei prezenți au avut ocazia să deguste specialități de salamuri, cârnați, specialități de ghiudem, babic, sortimente diverse de cașcaval cu piper, ardei, afumat, neafumat, alături de Țuica Zetea de Medieșu Aurit sau sortimente de vinuri albe, roze, roșii, toate cu Indicație Geografică Protejată.

La sediul Reprezentanței Permanente a României de la Bruxelles s-au desfășurat în această perioadă două evenimente de promovare a produselor alimentare românești. Prin aceste acțiuni se urmărește ca produsele tradiționale românești  să devină tot mai cunoscute și apreciate în rândul omologilor din cadrul Reprezentanțelor Permanente și din Comisia Europeană. Astfel, au fost oferite spre degustare participanților o gamă variată de produse românești, țara noastră având o bogată tradiție culinară. Pe lângă produsele înregistrate deja cu Denumire de Origine Protejată (DOP) și Indicație Geografică Protejată (IGP), a fost prezentat și produsul emblematic pentru zona Buzăului, respectiv Cârnații de Pleșcoi.

Deocamdată doar marcă tradițională românească, celebrii Cârnați de Pleșcoi vor putea deveni în curând produs protejat la nivel european, în acest sens România depunând cererea pentru obținerea acestei protecții în cursul acestei luni. După finalizarea demersului, tradiționalul produs buzoian va putea fi înregistrat în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate al Comisiei Europene, alături  de Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu și Telemea de Ibănești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.