Din cauza unor probleme tehnice, certificatele de cazier judiciar nu pot fi eliberate „pe loc”, ci în trei zile lucrătoare, conform Legii privind cazierul judiciar. Problemele tehnice înregistrate în ziua de 6 noiembrie la nivelul bazei de date a evidenţei populaţiei au afectat aplicaţia de eliberare a certificatelor de cazier judiciar „pe loc”. Nu a fost estimată durata remedierii defecţiunilor, fapt pentru care certificatele de cazier judiciar nu mai pot fi eliberate „pe loc”, ci în trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii, conform Legii nr. 290/2004, republicată, privind cazierul judiciar.
Cei care doresc eliberarea unui astfel de document se pot prezenta la Sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău din strada Chiristigii, nr. 8 – 10, în zilele de luni, marţi, joi şi vineri, în intervalele orare 08.30 – 12.00 şi 14.30 – 16.00, iar în ziua de miercuri între orele 08.30 – 12.00. Persoanele fizice care solicită eliberarea certificatului de cazier judiciar trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate, dovada de plată a taxei de cazier judiciar (10 lei – la Trezorerie) şi timbrul judiciar (2 lei) sau dovada de plată a taxei de timbru (la Administraţia Financiară din cadrul Primăriei Municipiului Buzău).