cezar_preda_15252400Deputatul PDL Cezar Preda a declarat că PDL trebuie să iniţieze o moţiune simplă împotriva vicepremierului Liviu Dragnea pentru proiectul Legii descentralizării iniţiat de acesta, precizând că de luni va începe strângerea de semnături pentru acest demers. „PDL trebuie să iniţieze o moţiune simplă împotriva lui Dragnea. Descentralizarea propusă de Dragnea cu atâta aplomb s-a dovedit un fâs, domnia sa de abia acum ne arată cam ce valoare are un baron de Teleorman venit la Bucureşti, dar nu se pupă una ca alta. Dacă rămânea acolo, filosof rămânea, aşa a venit să le arate celor din partidul său cam ce lege ştie el să facă, o lege desfiinţată în totalitate de Curtea Constituţională. Cred că moţiunea simplă trebuie să conţină toate concluziile Curţii. Este un om care nu se pricepe să facă legislaţie, vrea să-şi aservească şi la nivel naţional, aşa cum şi- a aservit judeţul, numai că nu merge. PDL trebuie să aibă initiative aceasta, iar luni vom începe strîngerea de semnături”, a declarat Cezar Preda într o conferinţă de presă susţinută la Buzău. Curtea Constituţională a decis, în 10 ianuarie, că Legea descentralizării pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie 2013 este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.