Plutonierul adjutant șef Neagu Cătălin este cel care a primit distincţia „Pompierul de onoare al anului 2018“. Subofițerul îndeplinește funcția de comandant al gărzii de intervenţie din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău. Cătălin Neagu a dovedit cunoștințe solide în ceea ce privește pregătirea de specialitate și militară, pentru el secretul unei misiuni reușite fiind coordonarea perfectă și antrenamentul continuu alături de colegi. În cursul anului 2018 a participat la 74 de intervenţii, contribuind în mod direct la salvarea persoanelor și a bunurilor acestora. În mod deosebit, s-a remarcat pentru modul cum a acţionat la intervenția din localitatea Ciobănoaia pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale de aproximativ 2000 mp. În interiorul construcției au fost surprinse 73 de animale, acțiunea promptă a echipajelor coordonate de acesta ducând la evacuarea a 50 dintre ele și la limitarea pagubelor materiale.

Distincţia „Salvatorul de onoare al anului 2018“ a primit-o plutonierul major Stancu Sorin, care îndeplinește funcția de comandant de echipaj și alpinist în cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău. Sorin Stancu este considerat în colectivul din care face parte ca fiind un real sprijin, atât profesional, cât și ca un bun prieten, fiind capabil să găsească întotdeauna cele mai bune soluții. Este unul din cei mai experimentați membri ai echipei de căutare-salvare ai subunității din care face parte, iar multitudinea de intervenții pentru salvarea persoanelor aflate în pericol de înec, rămase blocate la înălțime sau în diferite spații, precum și pentru salvarea animalelor aflate în medii ostile vieții a dus la dobândirea unei experiențe importante în domeniu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.