Directorul medical al Spitalului Municipal Rm Sărat, medicul Felicia Vasile spune că la dosarul de angajare al medicului Mâncu în unitatea spitalicească nu există niciun document care să facă referire la vreo afecţiune a acstuia. ” Medicul este angajat în unitate noastră din octombrie 2008 şi anual a făcut evaluări medicale ca toţi angajaţii spitalului la medicul cu care spitalul are contract.Nu există niciun document din care să reiasă că medicul ar avea afecţiuni. Mai mult decât atât ultima evaluare medicală a fost făcută în noiembrie 2011. A primit apt pentru liberă practică iar până în acest moment noi nu avem nimic din care să fim înştiinţaţi că are vreo afecţiune. Ne-am sesizat şi noi după ce am văzut în presă şi vom face propria anchetă. El nu lucrează la noi momentan. Vom vedea dacă după ce se termină toate investigaţiile va mai lucra.„