La şedinţa ordinară din această lună, consilierii din partea Partidului Poporului- Dan Diaconescu s-au remarcat prin absenţă. Cei patru au fost aşteptaţi câteva minute de colegii lor, dar pentru că nu şi-au făcut apariţia şedinţa a început. Toate proiectele au fost votate fără girul PP-DD-iştilor. Cei patru consilieri municipali ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu, Silviu Roşioru, Constantin Popa, Cristina Iorga şi Victor Oprea au anunţat apoi că nu vor mai participa la şedinţele deliberativului municipal şi vor sesiza Instituţia Prefectului în legătură cu „jaful şi debandada create de USL în Primăria Buzău”.
Reprezentanţii PP-DD acuză „gravele deficienţe de comunicare internă din Consiliul Municipal şi Primăria Buzău, lipsa de transparenţă şi duplicitatea unor angajaţi ai Primăriei, cât şi reaua intenţia manifestată de conducerea Primăriei în relaţia cu consilierii ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu”, susţinând că la Primăria Buzău „se manifestă mai ales prin ascunderea tutror documentelor importante, a notelor de informaţii, convocarea consilierilor la şedinţe fără posibilitatea de a interveni în mod concret şi legal, în deplină cunoştinţă de cauză, la luarea hotărârilor”, se arată într-un comunicat de presă semnat ce cei patru aleşi locali şi de preşedintele organizaţiei judeţene, consilierul judeţean Eduard Dumitraşcu.
Totodată, consilierul judeţean Eduard Dumitraşcu, cel care este şeful PP-DD Buzău spune că atitudinea aleşilor locali ai partidului pe care îi conduce a fost generată, printre altele, de faptul că membrilor deliberativului local li se prezintă cu mare întârziere proiectele de hotărâre care urmează a fi dezbătute la şedinţe, dar şi de refuzul Executivului Primăriei de a le pune la dispoziţie diverse informaţii de interes public.