Covrigii de Buzău au devenit marcă atestată şi recunoscută la nivel naţional. Reprezentanţii Direcţiei Agricole fac demersuri pentru ca preparatul buzoian să fie omologat la nivel european.
Reprezentanţii Direcţiei Agricole Buzău au făcut demersuri astfel încât, alături de un producător din domeniul panificaţiei care întruneşte toate condiţiile de igienă şi tehnologie care se impun, produsul covrigi de Buzău să fie securizat. Cu alte cuvinte, brandul covrigi de Buzău nu mai poate apărea în alte oraşe, decât dacă producătorii vor fi autorizaţi. ”Anunţăm în mod oficial că în sfârşit acum covrigii de Buzău sunt recunoscuţi la nivel naţional ca produs autorizat şi sperăm noi să facem şi demersurile necesare să fie reconoscut şi la nivel european. Practic acest agent economic a colaborat cu noi şi a înţeles cât de important este şi câte avantaje decurg din această autorizare şi iată avem acest produs să fie recunoscut în întreaga ţară”, a declarat Cosmin Florea, directorul Direcţiei Agricole Buzău.
După acest pas, covrigii de Buzău sunt tot mai aproape de a fi omologaţi pe plan european. Reprezentanţii Direcţiei Agricole Buzău lucrează de mulţi ani la dosarul prin care acest produs ar putea fi recunoscut în Europa. ”Ca şi în cazul cârnaţilor de Pleşcoi, practic no vor mai fi afişate etichete cu produsul covrigi de Buzău dacă nu este înscris într-un grup aplicant, dacă nu respectă această reţetă sau dacă nu este autorizat de către noi”, a spus Cosmin Florea.
Colăcelul auriu este făcut din cele mai modeste ingrediente, făină, apă, drojdie, sare şi puţin zahăr, şi este la mare căutare mai ales în perioadele de post. Istoria covrigilor de Buzău începe după anul 1800, când în târgul Buzăului se stabilesc bulgari, sârbi şi greci. Cei din urmă îşi deschid cârciumi şi, având negustoria în sânge, descoperă o combinaţie profitabilă pentru ei şi apreciată de muşterii: la băuturi ei servesc un produs alimentar, în formă de inel cu o coajă aurie şi crocantă şi un miez fin, cu o puternică aromă de făină albă de grâu. Produsul respectiv se numea “kovrig”, era ieftin şi uşor de preparat aşa că, în scurt timp, în cârciumile din târg covrigii devin nelipsiţi.