foto (caracter ilustrativ): tribuna.ro

Ministerul Educației a publicat lista finală a proiectelor admise/respinse în cadrul Apelului PNRR/2023/C15/MEDU/I2 „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”, prin care urmează să fie înființate creșe sau să fie dezvoltate servicii de educație timpurie în mai multe localități din țară. Au fost înscrise 100 de dosare la nivel național, iar județul Buzu are nu mai puțin de 19 proiecte admise, în 18 localități.

În județul Buzău, au fost aprobate documentațiile depuse de primăriile din Buzău (ludotecă – spațiu educațional recreativ pentru copii defavorizați ai comunității din cartierele Mihai Viteazu și Poștă), Pogoanele, Vernești (două creșe, în Cândești și Vernești), Merei, Gura Teghii, Padina, Chiojdu, Calvini, Pârscov, Cilibia, Cănești, Poșta Câlnău, Chilile, Scorțoasa, Bisoca, Gălbinași, Săgeata și Costești.

Ce presupun proiectele

,,Alocăm 103 milioane de euro pentru a crește capacitatea sistemului și a calității serviciilor de educație timpurie, de a îmbunătăți ratele de participare, atât la nivel antepreșcolar, cât și la nivel preșcolar, prin deservirea de până la 20.000 de copii, provenind din grupuri defavorizate. În cadrul prezentului apel, vor fi prioritizate proiectele care se vor implementa în comunități rurale izolate, defavorizate din punct de vedere economic sau care vizează grupuri vulnerabile de copii.

Valoarea maximă a grantului per proiect este de 250.000 de euro (fără TVA), valoare eligibilă PNRR.

Fiecare proiect va urmări înființarea de servicii complementare, care să deservească de la minimum 16 copii până la maximum 50 de copii. Bugetele proiectelor se vor utiliza pentru:

  • amenajarea, igienizarea și dotarea a minimum 2 săli pentru activități cu copiii, achiziționarea de mobilier, echipamente și materiale necesare amenajării spațiilor serviciilor complementare nou înființate
  • achiziționarea materialelor didactice, a hranei, precum și a transportului pentru copii, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni
  • servicii de informare, consiliere și sprijin pentru părinții/reprezentanții legali/persoana în grija căreia se află copilul, se menționează în condițiile de eligibilitate impuse prin PNRR.

Iată, mai jos, lista beneficiarilor și a proiecteloraferente, așa cum a fost publicată de Ministerul Educației:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.