
Lucrările de asfaltare din zona cnetrală a orașului sunt în grafic și chiar s-ar putea încheia mai devreme de termenul fixat de către municipalitate, de 20 octombrie, fapt care ar da speranţe ca programul stablit pentru acest an să se extindă cu încă câteva străzi, a anunţat primarul Constantin Toma. Edilul a spus că, în funcţie de banii care vor mai rămâne în buget, dar şi de starea vremii, până la sfârşitul anului ar mai putea fi reabilitate şi alte artere importante din municipiu.
„Aşa cum aţi văzut cu ochii dumneavoastră, am terminat o primă etapă, foarte importantă, zic eu, cel puţin în planul credibilităţii , am asfaltat străzile de pe lângă Palat, le-am marcat, s-a făcut un lucru de calitate, iar acum vom intra, încet-încet, pe celelalte străzi pe care am promis că le vom termina până pe 20 octombrie. Sper, dacă timpul ne ajută, să fie şi mai repede, astfel încât, până la sfârşitul anului, în funcţie de cum va arăta vremea şi cum va arăta şi bugetul local, să mai putem ataca şi alte străzi. Bineînţeles că avem în vedere străzi importante din oraşul nostru, gen Marghiloman, Obor, intrarea de pe Şoseaua Pogonele, Bazalt, Oltului, pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut pe această zonă”, a afirmat primarul Constanti Toma.