În luna august AJOFM organizează cursuri de calificare profesională în mai multe domenii de activitate solicitate în acest moment pe piaţa muncii. Şomerii buzoieni vor putea fi calificaţi în meserii precum formator, lucrător în cultura plantelor, lucrător în creşterea animalelor sau operator tehnici de calcul. Cursurile urmează să înceapă în zilele următoarea, iar grupele de cursanţi sunt formate din 16-20 de persoane. Formarea se întinde pe o perioadă de 3 luni, urmând ca la final cursanţii să susţină un examen pentru a obţine diploma de calificare, document recunoscut şi în ţările Uniunii Europene. Scopul acestor cursuri este de calificare a şomerilor într-un alt domeniu de activitate unde există o ofertă de locuri de muncă, facilitându-se astfel angajarea lor.