Meteorologii au emis ieri după amiază o atenționare cod galben care va fi valabilă în intervalul 11.12. ora 12 – 12.12. ora 12, adică exact 24 de ore. Fenomenele menționate de specialiști, care își vor face simțită prezența în acest interval vor fi: ninsori abundente, intensificari ale vantului, viscol. În atenționare se arată că :” în intervalul mentionat, va ninge in majoritatea regiunilor. Ninsorile vor fi mai consistente in primele ore ale intervalului in Banat si Oltenia, apoi in Muntenia si Moldova. In Dobrogea precipitatiile vor fi mixte, favorizand producerea de polei. Cantitătile de precipitatii vor depasi local 15…20 l/mp si izolat in sud-est 25…30 l/mp. Vantul va avea intensificari mai ales spre seara si noaptea, depasind temporar la rafala 50-60 km/h, viscolind zapada” . Cât privește predicțiile meteorologilor pentru intervalul 10-23 decembrie, acestea nu sunt deloc liniștitoare: ” între 10 şi 14 decembrie, vremea se va răci, iar valorile termice vor fi mai mici decât în mod normal în această perioadă a anului. Temperaturile maxime diurne vor scădea, fiind la început între 0 şi 2 grade, apoi între -5 şi -2 grade, iar cele minime nocturne, în acelaşi interval, se vor situa, în medie, între -14 şi -4 grade. Începând cu 15 decembrie, valorile maxime medii vor fi uşor pozitive şi vor urca până în jur de 4 grade în 16 decembrie şi în intervalul 21-23 decembrie. Deşi vor rămâne negative, temperaturile minime nocturne vor creşte după data de 15 decembrie şi vor fi, în medie, între –6 şi -1 grad. Vor fi precipitaţii în general slabe, predominant sub formă de ninsoare, cu probabilitate mai ridicată de apariţie în intervalele 10-12 decembrie şi 15-19 decembrie.”