Decidenţii locali, începând cu Consiliul Judeţean, Primărie, Instituţia Prefectului dar şi CJAS au depus un memoriu la Ministerul Sănătăţii pentru continuarea finanţării singurei unităţi spitaliceşti private din judeţ: Spitalul Sf Sava. Ieri, deputatul liberal George Scutaru care s-a implicat şi în redeschiderea spitalului din Pătârlagele ca secţie exterioară a spitalului Sf Sava, a discutat cu Ministrul Sănătăţii. Rezultatul discuţiilor a fost făcut public pe blogul politicianului:
” În cursul aceste zile am avut o nouă întrevedere cu Ministrul Sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, în legătură cu situaţia finanţării numărului de paturi pentru Spitalul Sf. Sava din Buzău. La sfârşitul anului trecut am reuşit împreună cu autorităile locale din opt localităţi de pe Valea Buzăului să redeschidem spitalul din Pătârlagele, ca secţie externă a Spitalului Sf. Sava, finanţat din fonduri private, astfel încât oamenii din zonă să poată beneficia de asistenţă medicală la nevoie.
Profilul acestui spital vine să completeze asistenţa medicală oferită de spitalele publice din judeţ, existând o serie de specializări care lipsesc în spitalele de stat (recuperare neurologică,secţie unică în judeţ). Tocmai, de aceea este important să asigurăm accesul cât mai multor oameni la aceste servicii spitaliceşti, cu atât mai mult cu cât este vorba despre persoane în vârstă şi cu venituri reduse.
În memoriul înaintat de Consiliul Judeţean Buzău, de Primăria Municipiului Buzău, alături de Instituţia Prefectului, Direcţia de Sănătate Publică Buzău şi Casa de asigurări de Sănătate (aici), pe care l-am depus la cabinetul ministrului sănătaţii, se doreşte continuarea contractului pe care acest spital îl are cu Casa judeţeană de asigurări de sănătate.
În luna februarie se vor stabili criteriile care vor sta la baza finanţării către spitalele private. Astfel, dacă profilul unităţii medicale este diferit de cel al unităţilor spitaliceşti de stat, dacă într-o localitate actul medical este asigurat doar de către o unitate privată, atunci finanţarea de la bugetul de stat va continua.
Din discuţia avută cu Ministrul Sănătăţii rezultă astfel, fără dubii, că Spitalul Sf. Sava se încadrează în criteriile care vor sta la baza finanţării de la buget în anul 2013, în cadrul numărului de paturi finanţate în prezent.”
Spitalul Sf Sava a intrat în circuitul sanitar în 2008 şi are 31 de paturi pentru pacienţi cu boli cronice şi 9 pentru îngrijiri paliative precum şi un pat pentru spitalizare de zi. Pe 1 onoimebrie s-a deschis secţia exterioară de la Pătârlagele cu 30 de paturi.