
Nouă dintre cei 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale și un deputat PMP, buzoianul Adrian Mocanu, au votat alături de PSD şi ALDE modificările la Codul penal. Fără votul lor, PSD n-ar fi reuşit să treacă legea. Legea a trecut la mustaţă: doar două voturi peste pragul necesar, dintre care unul a venit de la deputatul PMP Adrian Mocanu, exclus imediat din partid.
Eugen Tomac, preşedinte PMP, a anunţat, la finalul şedinţei Camerei Deputaţilor, unde s-au votat modificările la Codul Penal, că deputatul Adrian Mocanu este exclus din PMP, după ce a dat un vot favorabil proiectului.
“Domnule preşedinte de şedinţă, vreau să anunţ oficial aici în plen, că un coleg de-al nostru care a votat pentru Codul penal propus de PSD-ALDE e exclus din partid, domnul Mocanu. În România s-au furat păduri, resurse, au fost devalizate bănci şi nu s-a aflat niciodată cine s-a aflat în spatele acestor acţiuni. Ce aţi făcut astăzi a fost să furaţi viitorul ţării, al românilor. Am votat împotriva acestui proiect de lege”, a declarat Eugen Tomac, președintele PMP.
Adrian Mocanu și-a început cariera politică în PSD și este fiul fostului președinte al Consiliului Județean Buzău Victor Mocanu, condamnat în 2016 la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. “Am votat pentru că aşa am crezut că trebuie să votez”, a declarat, miercuri pentru MEDIAFAX, deputatul PMP, Adrian Mocanu, dupa plenul în care aleşii au adoptat modificările Codului Penal.