Fostul procuror Emilian Eva a fost numit director al Spitalului de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca din ordinul ministrului Sănătății, Victor Costache.

Ieri, directoarea spitalului Săpoca, dr. Viorica Mihalașcu, a fost anunțată de Minister că în locul ei va fi trimis un nou director. Astăzi, la spital s-a prezentat nimeni altul decât fostul procuror Emilian Eva, devenit celebru pentru trimiterea în judecată a lui Dan Voiculescu în dosarul ICA.

Emilian Eva este originar din Iași, oraș din care provine și actualul ministru al Sănătății, dr. Victor Costache. Eva a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 1993, iar ulterior a activat ca procuror la Parchetul Militar Iași. Pe 1 iulie 1999, a fost numit prim procuror al Parchetului de pe langa Judecătoria Iași, unde a rămas aproape 7 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.