Comasarea comunelor, mai precis desfiinţarea acelor primării aflate în pragul falimentului, pentru că nu reuşesc, din resurse proprii, să asigure nici măcar salariile angajaţilor, darămite să atragă fonduri europene pentru derularea unor programe de dezvoltare, nu va avea loc înainte de momentul alegerilor locale din anul 2012, a declarat preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda. „Alegerile locale vor avea loc pe actualele comune, iar comasarea nu se va produce înainte de 1016”, a spus acesta, în cadrul unei conferinţa de presă.
Conform afirmaţiilor prefectului Paul Beganu, 16-17 primării din județ ar trebui să dispară, întrucât nu izbutesc să iasă din impasul financiar în care se află în prezent. Și aceasta și datorită faptului că a fost păstrat personalul vechi din aceste instituții, care și-a completat studiile ”cum și le-a completat”, în timp ce tineri cu expertiză și cu școli absolvite ”la timp” nu reușesc să-și găsească un loc de muncă.