Doar zece medici tineri au optat pentru unul dintre cele 40 de posturi scoase la concurs de spitalele buzoiene, depunându-şi dosarele de înscriere la examenul de rezidenţiat la Direcţia de Sănătate Publică Buzău. Pentru cele 40 de locuri oferite pentru sesiunea de rezidenţiat din acest an, care se desfăşoară pe 25 noiembrie, doar 10 medici tineri şi-au depus dosarele de înscriere. „La DSP Buzău au fost depuse 10 dosare – 9 la medicină și 1 la farmacie, deşi în judeţul Buzău au fost scoase la concursul de rezidenţiat de luna viitoare de patru ori mai multe posturi. Ocuparea locurilor/posturilor are loc anul acesta la comun, nu separat, ca în anii trecuti, iar în funcţie de punctajul obţinut pe fiecare centru universitar, se face repartiţia în limita locurilor/posturilor publicate, a declarat Venera Acsinte, directorul DSP Buzău.
Spitalele buzoiene au o ofertă bogată, de 40 de posturi, ceea ce arată cât de mare este lipsa de medici cu care se confruntă. Din păcate, cererea nu este la fel de mare, iar pe parcursul anilor de rezidenţiat, mulţi dintre medicii tineri decid să plece în străinătate. Cele mai multe posturi sunt disponibile în specialitatea medicina de familie, pentru care Serviciul Judeţean de Ambulanta are 5 posturi, şi farmacie, pentru care există câte un post la Spitalul Săpoca, Maternitatea Buzău (Spitalul Judetean de Urgenta), TBC – Contagioase (SJU), Spitalul Municipal Rm. Sărat şi Spitalul de Boli Cronice Smeeni (circuit închis). Urmează medicina internă şi psihiatria – câte 4 posturi, neonatologia şi ATI cu câte 3 posturi, boli infecţioase, psihiatria pediatrică, medicina de laborator, medicina de urgenţă (UPU-SMURD) şi diabet zaharat-nutriţie-boli metabolice cu câte două posturi, iar cate un post s-a oferit celor care doresc să se specializeze în epidemiologie, pediatrie, oncologie medicală, chirurgie plastică-microchirurgie reconstructivă, cardiologie şi radiologie – imagistică.