A avut 27 de ani de activitate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău, fiind unul dintre cei mai apreciați medici buzoieni. Doctorul ortoped Sorin Tomescu a încetat din viață, la vârsta de 71 de ani. Anunțul a fost făcut de oficialii Spitalului Județean Buzău.
,,Cu profundă tristețe și regret anunțăm trecerea la cele veșnice a celui ce a fost Dr. Sorin Tomescu, medic primar ortoped în cadrul secției de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Dl. dr. Tomescu a profesat în cadrul S.J.U. Buzău din anul 1990 și s-a pensionat în anul 2017.
Dl. Dr. Sorin Tomescu a fost un medic profesionist, un om plin de bunătate, apreciat de colegi și iubit de pacienti.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!” , au transmis reprezentanții celei mai mari unități spitalicești din județul Buzău.