Compania rusă Mechel vrea să se retragă din România şi speră să obţină 150 milioane de dolari din vânzarea combinatelor Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte, Ductil Steel şi Laminorul Brăila, a anunţat publicaţia rusă ‘kommersant.ru.’  Astfel, Mechel Târgovişte a fost cumpărat pentru 4 milioane de dolari şi este vândut pentru 46 milioane de dolari, Mechel Câmpia Turzii a fost achiziţionat pentru 3 milioane de dolari şi scos la vânzare pentru 33 milioane de dolari. Pentru Ductil Steel Mechel a plătit 198 milioane de dolari şi este vândut cu doar 39 milioane de dolari, în timp ce Laminorul Brăila a fost achiziţionat cu12 milioane de dolari şi este vândut cu 32 milioane de dolari.
Şi alte active externe ale Mechel au fost scoase la vânzare, în total compania rusă sperând să obţină 859 milioane de dolari, deşi a plătit 2,04 miliarde de dolari pentru achiziţionarea lor. Compania rusă Mechel a anunţat  astăzi că ar putea vinde până la 25% din divizia sa minieră unui partener strategic, în urma recomandării Comitetului de conducere. La întâlnirea din 21 septembrie a Comitetului de conducere a Mechel s-au discutat măsurile de restructurare a activelor grupului, pentru îmbunătăţirea performanţei financiare şi majorarea dividendelor pentru acţionari. De asemenea Comitetul de conducere a aprobat vânzarea unor active ale diviziei de oţel din Europa de Est şi o serie de active care nu sunt de bază din Rusia şi de peste hotare. Mechel, una dintre cele mai mari companii din Rusia, asociază producători de cărbune, concentrat de minereu, nichel, oţel, produse laminate, energie electrica şi termică. În România, grupul rus Mechel deţine combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte. La Mechel Câmpia Turzii vor fi disponibilizaţi circa 800 de  angajaţi, iar combinatul va rămâne cu doar 238 de angajaţi, pentru conservarea utilajelor. Potrivit liderului de sindicat de la Ductil Steel Buzău, Gheorghe Botică mâine va avea loc o rundă de negocieri pentru contractul colectiv de muncă, actualul contract expirând pe 24 octombrie.” până acum anul acesta au existat doar două sincope în plata salariilor, este vorba de o zi întârziere la achitarea avansului, salariile sunt destul de mici ca peste tot în țară dar nu foarte mici, și mai există întârzieri la plata primei de vacanță. fabrica noastră lucrează însă la capacitate maximă în acest moment, avem comenzi ferme”  a precizat liderul sindicatului angajaților din Ductil Steel, Gheorghe Botică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.