Laminorul Brăila va fi comasat cu Ductil Steel Buzău, iar noul acționariat a promis că va aduce investiții, a declarat, sâmbătă, la un post național de televiziune, ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Oficialul a mai spus că pe platforma Mechel, în cele cinci locaţii, vor rămâne în total circa 4.000 de salariaţi, iar acţionarii au promis că vor aduce şi investiţii. „Pe platforma Mechel, în cele cinci locaţii, vor rămâne aproape 4.000 de salariaţi şi activitatea va continua. Acţionarii au promis că vor aduce şi investiţii. Informaţiile pe care le deţin de la acţionariat şi administratorul judiciar spun aşa: La Târgovişte unitatea va fi din nou denumită Combinatul de Oţeluri Speciale, ca pe vremuri, şi va avea în jur de 1.500 de salariaţi, Ductil Buzău va avea circa 1.000 de salariaţi, vor fi pornite câteva linii la Câmpia Turzii şi Brăila. În total Mechel va avea între 3.500 şi 4.000 de salariaţi”, a explicat Vosganian.

„Există un plan de reorganizare care mi-a fost prezentat şi ale cărui etape le urmăresc. Dânşii s-au angajat ca până la jumătatea lunii martie să repornească Târgovişte şi Buzău, ceea ce s-a întâmplat. Alt punct a fost legat de celelalte trei. În ceea ce priveşte Câmpia Turzii, propunerea a fost să fie legat prin două din liniile lor, două dintre secţii, de COS. Am primit încredinţarea că acest lucru se va întâmpla, dar mi s-a pus problema legată de returnările de TVA care întârzie. Eu atunci, şi aceasta este responsabilitatea mea, am comunicat acest lucru prim ministrului şi Ministerului Finanţelor Publice, solicitând ca dosarul acesta, în limitele legale, fireşte, să fie cât mai repede semnat. Nu pot să vă ascund că opinia publică a reacţionat diferit la propunerea mea”, a spus ministrul.

„Am fost acuzat că sunt aservit ruşilor, ba chiar un domn deputat de la Cluj a cerut demisia mea pe motiv că fac presiuni asupra statului pentru a-i favoriza pe ruşi. Nu m-am lăsat deloc intimidat şi am continuat. În urma evaluării, din circa 150 milioane lei notificare de returnare de TVA, Ministerul Finanţelor a socotit că 140 milioane pot fi returnate. Din aceste 140 milioane s-au scăzut obligaţiile pe care compania le are către stat, astfel încât a mai rămas o sumă de 38 milioane lei. Am convocat din nou acţionariatul, care a spus că această sumă va fi folosită integral pentru Câmpia Turzii. Am chemat apoi administratorul judiciar, care mi-a spus că din aceşti bani vor fi asigurate salariile compensatorii pentru personalul ce urmează să fie disponibilizat şi vor mai rămâne ceva bani pentru a porni cele două linii. O parte din Câmpia Turzii va putea fi salvată, ordinul de mărime este de circa 700 de salariaţi. Rămâne chestiunea de la Oţelu Roşu, care e mai mic, cu câteva sute de salariaţi, dar care primeşte o grea lovitură, pentru că este vorba despre un oraş mic, monoindustrial. Am avut discuţii cu toată conducerea judeţului şi solicitarea dânşilor a fost să intervin ca nu cumva să se procedeze la tăierea instalaţiilor. Am avut discuţii cu administratorul judiciar şi am căpătat promisiunea lor că nimeni nu se va atinge de instalaţiile de la Oţelu Roşu, fiind căutată o formulă partenerială de privatizare astfel încât Oţelu Roşu să fie preluat”, a adăugat acesta.

Compania rusă Mechel şi-a vândut la mijlocul lunii februarie toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 70 de dolari (230 lei), companiei româneşti Nikarom SRL.

Astfel, Nikarom a achiziţionat combinatele Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Târgovişte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here