Firmele care nu au cod valid de TVA beneficiaza de un regim de deducere a TVA mai permisiv, dupa ce noi reglementari fiscale in acest domeniu au intrat in vigoare.

Codul fiscal a fost modificat prin OG nr. 16/2013, publicata la inceputul lunii august. Actul normativ a adus schimbari la regimul aplicat contribuabililor declarati inactivi sau carora le-a fost anulata inregistrarea in scopuri de TVA, permitandu-le acestora sa isi deduca TVA in anumite conditii. Pana acum aceste firme nu isi mai puteau deduce taxa pe valoarea adaugata, dar aveau obligatia sa o plateasca, daca desfasurau activitati economice in perioada in care nu erau inregistrate ca platitoare de TVA.

Autoritatile au schimbat regulile fiscale si au oferit acestor contribuabili posibilitatea sa isi deduca TVA  in anumite conditii.

Mai exact, conform noilor reglementari, aplicabile din 5 august, firmele fara cod de TVA care efectueaza achizitii de bunuri si/sau servicii in perioada in care nu au inregistrare TVA au dreptul sa ajusteze in favoarea lor taxa pe valoarea adaugata, daca achizitiile sunt destinate operatiunilor ce urmeaza a fi efectuate dupa data inregistrarii in scopuri de TVA, care dau drept de deducere.

Taxa pe valoarea adaugata va putea fi dedusa pentru:

– bunurile aflate in stoc si serviciile neutilizate, constatate pe baza de inventariere, in momentul inregistrarii;

– activele corporale fixe, inclusiv bunurile de capital pentru care perioada de ajustare a deducerii nu a expirat,

– activele corporale fixe in curs de executie, constatate pe baza de inventariere, aflate in proprietatea sa in momentul inregistrarii.

– achizitiile de bunuri si servicii care urmeaza a fi obtinute, respectiv pentru care exigibilitatea de taxa a intervenit inainte de data inregistrarii si al caror fapt generator de taxa, respectiv livrarea/prestarea, are loc dupa aceasta data.

Conform noilor regulilor aplicabile, taxa ajustata se inscrie in primul decont de taxa depus de persoana impozabila dupa inregistrarea in scopuri de TVA sau intr-un decont ulterior.

Atentie! Codul fiscal precizeaza ca, in cazul activelor corporale fixe, altele decat bunurile de capital, se ajusteaza taxa aferenta valorii ramase neamortizate la momentul inregistrarii. In cazul bunurilor de capital se aplica prevederile art. 149.

Cand ramai fara codul de TVA din oficiu? Si aici au aparut modificari

Codul fiscal ofera ANAF posibilitatea de a anula din oficiu inregistrarea in scopuri TVA a unui contribuabil. Societatile comerciale care isi pierd astfel calitatea de platitor de TVA trebuie trecute intr-un registru public, care se afiseaza pe site-ul Fiscului.

Un contribuabil isi poate pierde calitatea de platitor de TVA in cazul in care este inactiv sau a intrat in inactivitate temporara, inscrisa in Registrul Comertului. Data anularii codului de TVA este data comunicarii deciziei de declarare a inactivitatii.

Atentie! O firma devine inactiva daca nu isi indeplineste, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa, se sustrage de la efectuarea inspectiei fiscale prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia sau nu functioneaza la domiciliul fiscal declarat.

Fiscul iti poate anula inregistrarea in scopuri de TVA si daca nu ai depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de TVA, fara a fi in inactivitate sau in inactivitate temporara, prevederile aplicandu-se numai in cazul persoanelor pentru care perioada fiscala este luna sau trimestrul.

Pentru perioada fiscala luna, organele fiscale anuleaza inregistrarea in scopuri de TVA, daca nu s-a depus niciun decont de taxa pentru 6 luni consecutive. Anularea  se face din prima zi a lunii urmatoare celei in care a intervenit termenul de depunere al celui de-al saselea decont de taxa.

In cazul persoanelor care au perioada fiscala trimestrul, Fiscul le va anula inregistrarea in scopuri de TVA daca nu au depus niciun decont de taxa pentru doua trimestre calendaristice consecutive, iar anularea codului de TVA se va face din prima zi a lunii urmatoare celei in care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxa.

Anularea din oficiu a codului de TVA se poate intampla si daca un contribuabil a depus deconturile de TVA, insa, in declaratiile depuse pentru 6 luni consecutive in cursul unui semestru calendaristic (in cazul persoanelor care au perioada fiscala luna calendaristica) si pentru doua perioade fiscale consecutive in cursul unui semestru calendaristic (in cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscala trimestrul calendaristic) nu au fost evidentiate achizitii de bunuri/servicii si nici livrari de bunuri/ prestari de servicii, realizate in cursul perioadelor de raportare.

Anularea se face din prima zi a lunii urmatoare celei in care a intervenit termenul de depunere al celui de-al saselea decont de taxa (pentru perioada fiscala luna) si in prima zi a lunii urmatoare celei in care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxa (pentru perioada fiscala trimestrul).

O societatea comerciala isi poate pierde din oficiu calitatea de platitor de TVA si daca ea nu era obligata sa solicite inregistrarea sau nu avea dreptul sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA.

O alta situatie in care ANAF are dreptul sa anuleze inregistrarea in scopuri de TVA a unei societati comerciale este cea in care persoana impozabila sau asociatii ori administratorii acesteia au inscrise in cazierul fiscal infractiuni si/sau faptele prevazute la art. 2 alin. (2) lit. a) din OG 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, si anume atragerea raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent.

OG nr. 16/2013 a modificat reglementarile in aceasta privinta, astfel ca, potrivit noilor dispozitii, anularea codului de TVA se va face numai daca infractiunile mentionate sunt comise de asociatii majoritari sau asociatul unic.

Atentie! OG nr. 16/2013 da posibilitatea firmelor sa solicite reinregistrarea in scopuri de TVA, daca codul le-a fost anulat anterior din cauza unor asociati care nu sunt majoritari.

Reguli mai ingaduitoare si pentru reinregistrarea in scopuri de TVA

Pana acum firmele erau obligate sa indeplineasca anumite conditii pentru a putea solicita reinregistrarea in scopuri de TVA, dupa ce codul le-a fost anulat din oficiu.

Spre exemplu, pentru nedepunerea deconturilor de TVA, contribuabilii putea solicita reinregistrarea in scopuri de TVA, numai dupa o perioada de 3 luni de la anularea inregistrarii, daca prezentau toate deconturile de taxa nedepuse la termen, precum si o cerere motivata din care sa rezulte ca se angajeaza sa depuna la termenele prevazute de lege deconturile de taxa. Daca dupa reinregistrarea in scopuri de TVA, abaterea se repeta (nu se depuneau la timp deconturile), organele fiscale aveau dreptul sa anuleze codul de TVA si nu mai aprobe eventualele cereri ulterioare de reinregistrare in scopuri de TVA.

OG nr. 16/2013 a abrogat termenul de 3 luni, astfel ca acesti contribuabili pot solicita reinregistrarea in scopuri de TVA oricand dupa momentul anularii.

De asemenea, au fost abrogate si prevederile care permiteau Fiscului sa nu mai aprobe cererile ulterioare de reinregistrare, in cazul in care contribuabilii nu isi depun deconturile la timp, dupa ce le-a fost anulat codul de TVA din acest motiv.

In cazul anularii TVA din cauza deconturilor depuse „pe zero”, contribuabilii aveau la dispozitie maximum 180 de zile de la data anularii pentru a solicita reinregistrarea. Daca depaseau acest termen, Fiscul avea dreptul sa nu mai aprobe cererile de reinregistrare.

Totusi, prin OG nr. 16/2013, autoritatile au abrogat aceasta prevedere, ceea ce inseamna ca firmele carora li se anuleaza codul de TVA pentru ca in deconturi nu au fost evidentiate operatiuni pot solicita oricand reinregistrarea in scopuri de TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here