In urma executiilor bugetare, la nivelul ultimilor ani Consiliul Judetean Buzau a inregistrat excedent bugetar, economii stranse ca urmare a necheltuirii unor sume de bani. Astfel, la data de 31 decembrie 2010 in buget se mai aflau 17.581.440 lei, suma care va fi investita in acest an pe mai multe paliere. Este vorba despre efectuarea unor plati necesare implementarii proiectului „Reabilitare Muzeul judetean Buzau”, investirea a 10.000.000 lei in lucrarile de executie a Maternitatii Buzau si cheltuirea a 1.108.000 lei pentru modernizarea infrastucturii de acces la zonele turistice cu potential demonstrat ale judetului. Bani in infrastructura vor mai fi virati si in contul lucrarilor de reabilitare a DJ 203 K Vintila Voda – Plaiul Nucului si ranforsare a sistem rutier de pe DJ 203 H, Ramnicu Sarat – Buda. Nu in ultimul rand, 9 miliarde lei vechi vor fi folositi ca si contributie locala pentru proiectele finantate din fonduri nerambursabile aflate in etapa de evaluare si semnare a contractelor de finantare.
Aron CRISTEA