Cei 4.700 de absolvenţii ai claselor gimnaziale din judeţ vor fi repartizaţi astăzi, la licee. Repartizarea se va face computerizat, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute în cei patru ani de studii gimnaziale şi la Evalaurea Naţională, dar şi în funcţiile de opţiunile înscrise pe fişele de opţiuni. Lista candidaţilor admişi la licee va fi afişată mâine.

Elevii au la dispoziţie câte 320 de locuri la Colegiile Naţionale „B.P. Hasdeu” şi „Eminescu”, 180 la Pedagogic, 240 la „Marghiloman”, 120 la Liceul de Artă şi 270 la Economic. La Râmnicu Sărat, liceele „Vlahuţă” şi „Ştefan cel Mare” scot la bătaie câte 270 de locuri pentru absolvenţii de gimnaziu.

Pentru o informare cât mai corectă şi cât mai accesibilă, tabelele cu candidaţii admişi vor fi afişate şi la toate unităţile de învăţământ. Procesul de admitere a elevilor la licee continuă cu depunerea dosarelor de înscriere la unităţile de învăţământ unde aceştia au fost admişi, în perioada 15-25 iulie.

Elevii care nu au avut situaţia şcolară încheiată la sfârşitul semestrului al doilea, o vor putea încheia în perioada 25 – 31 august, când se dau corijenţele. Repartizarea lor la licee se va face în perioada 1 – 7 septembrie, de către o comisie de la nivelul Inspectoratului Şcolar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here