Militarii Garnizoanei Buzău defăşoară zilele acestea un adevărat tur de forţă ce are ca scop îmbogăţirea cunoştinţelor liceenilor cu privire la activităţile  şi dotarea Armatei Române.

Astăzi  ofiţerii au descins la două licee buzoiene – „Spiru Haret” şi  „Alexandru Marghiloman”-  unde au prezentat tinerilor aspecte ale vieţii cazone , misiunile pe care aceştia le desfăşoară în diferite teatre de luptă de pe tot cuprinsul mapamondului dar şi oferta educaţională oferită de armată.

Deasemnea , odată cu lansarea campaniei de informare a populaţiei cu privire la riscurile pătrunderii neautorizate în poligoanele şi zonele militare restricţionate , liceenilor le-au  fost expuse principalele pericole la care se expun în momentul aventurării într-o  asemenea incintă.

Acţiunea face parte din programul acțiunilor prilejuite de Ziua Forţelor Terestre sărbătorită pe 23 Aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here