Primii beneficiari ai voucherelor de vacanţă sunt dascălii şi pesonalul auxiliar din şcoli care până vineri, 4 mai, trebuie să decidă dacă vor sau nu să plece în concediu pe banii statului. Voucherele de vacanţă vor fi procurate de conducerea unitătilor de învãţãmânt împreunã cu sindicatele. Tichetele de vacantă vor fi acordate proporţional cu perioada lucrată, respectiv timpul de muncă. Valoarea maximã a tichetelor de care beneficiază un angajat este de 1.450 de lei, suma fiind impozabilă.

Tichetele de vacanţă pot fi utilizate numai în hotelurile şi în pensiunile din ţară si vor fi acordate pană la data de 30 noiembrie 2018. Cine nu doreşte un astfel de voucher de vacanţă, trebuie sa solicite în scris acest lucru la instituţia de care aparţine.

Potrivit prevederilor în vigoare, bugetarii din instituţiile şi autorităţile publice, precum şi din cadrul operatorilor economici ai statului pot beneficia de o indemnizaţie de vacanţă, denumită voucher de vacanţă. Anul trecut, doar câteva primării din judeţul Buzău au acordat tichete de vacanţă angajaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here