definitivat2

Au intrat 173 în examenul de definitivare desfășurat la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” și au rămas până la final doar 157, deși 183 de candidați primiseră dreptul de a participa la definitivat. 16 s-au retras imediat după ce au văzut subiectele, considerând, probabil, că nu sunt suficient de pregătiți pentru a dobândi dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.  Au putut intra în examen concurenţii care au trecut în prealabil prima probă a definitivatului, constând în susţinerea a două inspecţii speciale la clasă. Candidaţii au avut de ales din 126 de discipline şi vor putea fi declaraţi promovaţi doar dacă obţin minim nota 8 la examenul de ieri. Cei mai mulţi candidaţi au fost la „Educatori” – 32, „Învăţători”– 27, „Limba şi literatura română”– 26 şi „Franceză”– 15. Lucrările vor fi corectate în centre universitate din ţară.

Noutăţile sesiunii 2013 sunt acordarea dreptului de participare la examen şi debutanţilor cu un an vechime la catedră şi creşterea mediei minime de promovare a inspecţiilor la clasă de la 7 la 8, arată Ministerul Educaţiei în comunicat. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Afişarea rezultatelor se va face pe data de 23 iulie, iar între 23 şi 24 iulie candidaţii vor putea depune contestaţii la centrele de examen. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza în intervalul 25 – 26 iulie, urmând ca pe data de 27 iulie să se afişeze rezultatele finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here