Ministerul Educaţiei Naționale a premiat marți, cele 87 de unități de învățământ preuniversitar din țară câştigătoare ale Competiției Naționale „Şcoală Europeană”, ediția a XVI-a, în cadrul unei festivități care a avut loc la Palatul Parlamentului. La ediţia din acest an au fost înscrise 136 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 37 de județe și din capitală. Pe primele trei locuri s-au situat Colegiul Economic „Anghel Rugină” din Vaslui (196 de puncte), Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, județul Suceava (190 de puncte), Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui (187 de puncte).

Pe lista unităților de învățământ preuniversitar câştigătoare se află și 3 licee și 2 colegii din municipiul Buzău. Vorbim despre Colegiul National Pedagogic ,,Spiru Haret”, Liceul de Arte ,,Margareta Sterian”, Liceul Tehnologic de Meserii și Servicii, Colegiul Economic și Liceul Tehnologic ,,Grigore C. Moisil”. Fiecare unitate de învăţământ a primit certificatul „Şcoală Europeană 2019″ şi un premiu în valoare de 5.000 lei pentru dotări. Decizia privind bunurile ce urmează a fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi de învățământ. MEN va transfera sumele către inspectoratele școlare judeţene/ISMB, care la rândul lor au obligaţia să le repartizeze unităţilor de învăţământ. Lista completă a școlilor premiate în concurs poate și consultată aici: „Scoala Europeana” 2019_Lista unitatilor de invatamant castigatoare.

În evaluarea candidaturilor s-a ținut cont și de coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene cu politica generală a instituţiei şcolare, de performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naționale, olimpiade și concursuri școlare, de asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație, precum și de calitatea și coerența documentelor de candidatură.
Competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în activităţi/proiecte/programe comunitare. Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.Concursul „Școală Europeană” a fost lansat de Ministerul Educației Naționale în anul 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană. La cele 16 ediții au participat 2.159 de unități de învățământ din toate județele țării și 862 dintre acestea au primit certificatul și trofeul „Școală Europeană”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here